Cele mai multe dintre viitoarele mame se tem de dureri în timpul travaliului. Și e firesc. Dar dincolo de ce ai văzut prin filme și ce ai auzit la prietene, cum vei simți aceste dureri în timpul travaliului depinde de mai mulți factori, printre care și cât de pregătită ești pentru naștere.
În anii ˊ40 cercetătorii au încercat să măsoare nivelul durerii cu un aparat. Dolormetrul și măsurătorile făcute cu el au fost repede abandonate atunci când din ce în ce mai multe dovezi au arătat că durerea nu depinde doar de senzații fizice. Modul în care percepem durerea este influențat de temerile noastre, de amintiri, de durata experienței dureroase, dar și de tipul nostru de personalitate.
Unele femei vorbesc despre dureri în timpul travaliului ca fiind foarte intense și aproape de nesuportat, în timp ce pentru alte mămici ele se șterg imediat din amintire atunci când își țin bebelușul în brațe.
Fiecare travaliu este diferit, așa cum și pragul de suportabilitate a durerii diferă de la o persoană la alta. În mod obișnuit, femeile se plâng că la a doua naștere durerile au fost mai mari, chiar dacă durata travaliului a fost mai scurtă. Acest lucru se întâmplă deoarece travaliul este mai intens, iar receptorii pentru durere sunt mai „antrenați”. În plus, femeile vor resimți și după naștere contracții dureroase, așa numitele răsuri, care semnifică retragerea uterului. Nu te îngrijora dacă observi și tu contracții care se intensifică în timpul alăptării: ele sunt stimulate de nivelul de oxitocină crescut în mod natural în timpul alăptării și ajută la refacerea mai rapidă a uterului după naștere.
Dureri în timpul travaliului – cum te ajută
Durerile din timpul travaliului, care se intensifică pe măsură ce contracțiile devin mai apropiate, ghidează mama în adoptarea unor poziții de naștere care favorizează expulzia mai ușoară a bebelușului. În plus, endorfinele produse de organism pe perioada travaliului acționează ca un puternic analgezic natural. Endorfinele cresc în mod constant, pe măsură ce contracţiile sunt mai puternice.
Când durerea este îndepărtată cu totul, acest sistem de răspuns natural din partea organismului este întrerupt, travaliul poate încetini și procesul nașterii să nu mai decurgă la fel de ușor. De aceea, spun specialiștii, o naștere naturală, cu intervenții minime, este mai eficientă și mai sigură pentru bebeluș.
Durerile din timpul travaliului pot fi ameliorate prin metode neconvenționale sau cu ajutorul medicației.
Dureri în timpul travaliului – metode convenționale de ameliorare
Analgezicele – pot fi injectate venos sau intramuscular. Ele nu opresc complet durerea, dar o diminuează. Sunt folosite în faza travaliului timpuriu, în special pentru a ajuta mama să își conserve energia.
Anesteziile – pot fi administrate local, regional sau general. Anestezia locală blochează durerea într-o anumită zonă, permițându-ți să rămâi trează.
Cele 3 tipuri de anestezii regionale sunt:
1. Anestezia epidurală – metoda cea mai folosită pentru a ameliora durerile în timpul travaliului. Epidurala blochează impulsurile nervoase din segmentele inferioare ale coloanei vertebrale. Prin cateterul fixat în partea inferioară a spatelului se administrează periodic o combinație de narcotice și analgezice. Efectul anesteziei peridurale se face simțit cam după 15 minute.
2. Anestezia spinală – anestezicul este introdus printr-o singură injecție în zona lombară a coloanei, într-un spațiu plin cu lochid cefalorahidian și acționează rapid (în câteva minute).
3. Anestezia combinată epidurală-spinală – este recomandată pentru operația cezariană, deoarece anestezia spinală se instalează rapid, iar cateterul epidural permite un control bun asupra durerii, ceea ce face ca doza totală de anestezice și antialgice să poată fi redusă.
Anesteziile regionale pot avea ca efect scăderea forței de contracție a uterului și pot impune necesitatea administrării unei perfuzii cu ocitocice (medicamente care stimulează contracțiile). De asemenea, ele pot interfera cu capacitatea mamei de a împinge fătul, crescând necesitatea de folosire a forcepsului sau vaccumextractorului.
Dr. Octavia Puiu
Medic Primar Obstetrică-Ginecologie
Dureri în timpul travaliului: metode alternative de ameliorare
Exercițiile de respirație pe care le-ai învățat la cursurile de pregătire a nașterii sau le-ai practicat în timpul orelor de yoga prenatală te pot ajuta mult în diminuarea durerii în timpul travaliului.
Apa
Nu e nevoie să naști în apă. O baie sau un duș cu apă călduță în etapa travaliului timpuriu te ajută să reduci anxietatea și diminuează durerile.
Masajul
Masajul în talpa piciorului, pe spate sau umeri diminuează durerile care însoțesc travaliul – arată studiile. O cercetare realizată în 2010 arată că femeile care au primit un masaj în timpul travaliului au avut semnificativ mai puține dureri, travaliul mai scurt cu 3 ore și nevoie scăzută de medicație împotriva durerii.
Muzica
Mai multe cercetări arată că muzica de relaxare și muzica clasică ajută la diminuarea durerilor din timpul travaliului, reducând nivelul de stres și anxietate și reducând tensiunea arterială. N-ar strica să iei căștile cu tine la maternitate.
Meditația și tehnicile de vizualizare
Sesiunile de mindfulness și tehnicile de vizualizare pe care le-ai învățat încă din timpul sarcinii pot diminua mult durerile asociate cu travaliul.
Mingea de travaliu
Folosirea unei mingi de travaliu poate diminua durerile din timpul contracțiilor. Vorbește cu medicul tău pentru a vedea dacă poți folosi o minge de travaliu la maternitatea unde vei naște – nu toate spitalele permit folosirea ei.
Acupunctura
Efectele acupuncturii și presopuncturii în diminuarea durerilor din timpul travaliului sunt studiate cu interes de cercetători în ultimii 20 de ani. Unele teorii susțin că aceste metode, folosite în mod tradițional în medicina chineză, ajută gravida să perceapă în mod diferit durerile din travaliu, dat fiind că punctele de acupunctură și presopunctură sunt situate pe anumite terminații nervoase, pe care le stimulează. Pe de altă parte, prin acupunctură se stimulează eliberarea de endorfine, hormoni naturali cu efect antianalgezic.
Studii din 2006 și 2011 arată că folosirea acupuncturii în timpul travaliului poate reduce intensitatea durerii și limitează nevoia de medicație și anestezie epidurală.
Hipnoanalgezia
Diminuarea durerii din timpul travaliului prin hipnoză este o metodă la care mame din lumea întreagă apelează din ce în ce mai des în ultimii ani, în special după ce vedete precum Angelina Jolie, Jessica Alba sau Busy Phillips au mărturisit că au născut mai ușor folosind această tehnică. Rezultatele cercetărilor privind beneficiile hipnozei în timpul nașterii sunt amestecate. Totuși, mai multe studii arată că hipnoza este mai eficientă decât alte metode în reducerea durerilor din travaliu.